Comentarii după prima notă de la Spring SuperBlog 2015

1. Nu mă refer la nota primită de articolul meu (75 de puncte din 100 posibile), fiindcă recunosc că nu pot fi obiectiv. Şi nu fac contestaţie. Particip la acest concurs ca să mă distrez şi ca să-l… studiez. Aşa stând lucruririle, privesc (mai jos) restul clasamentului ca şi cum eu n-aş fi participat.

2. Articolul care a primit suta mi-a plăcut foarte mult. Cred că merita primul loc şi o felicit încă o dată pe autoare.

3. De la locul 2 (inclusiv) în jos începe varza. De exemplu, pentru articole de calibru apropiat, unii (nu toţi, varza e cu… excepţii) au primit nouăzeci şi ceva de puncte, iar alţii în jur de şaptezeci.  Nu vă cer să mă credeţi pe cuvânt. Aşteptaţi să fie publicat, aici, clasamentul primei probe (sper că va fi publicat, ca de obicei), apoi, dacă aveţi timp, citiţi, comparaţi.

Concluzia mea, după ce am studiat SuperBlogul preţ de vreo 4 ediţii (în afară de asta):
Pe locul 1 se clasează, de obicei, un blogger talentat – nu ştiu dacă într-adevăr şi întotdeauna cel mai bun dintre participanţi, dar unul care trebuia oricum să se claseze pe podium (în top 3), dar mai jos lucrurile par aranjate, unii sunt evident favorizaţi. Nu ştiu în ce scop. Dar nu pot să cred că nu se fac nişte „mânării”.

Promit să-mi continui „studiul” (dar nu şi seria articolelor participante, în privinţa lor mă mai gândesc) şi în ediţia asta.

Iar comentariile sunt închise. N-am chef de… polemici.

Baftă tuturor participanţilor pe mai departe – vă doresc tuturor să intraţi în graţiile… celor care stabilesc clasamentul.

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: