Moş şi babă

A fost odată ca niciodată, adică au fost, un moş şi o babă. Baba nu se ivea „în calea lumii, slabă”, şi moşul n-avea un cocoş, şi baba nu avea o găină, şi nici n-au înfiat un porc, ca să-l însoare cu fata împăratului… Nu, ei aveau alt… viciu: îşi făceau cadouri speciale. De pe MyMan.ro.

Da, e un site cu cadouri pentru bărbaţi. Dar baba era… bărbată. Îi creşteau chiar şi fire de păr în barbă, dar şi le smulgea, discret, cu penseta. Discret, adică numai atunci când dormea moşul. Sau când îl trimitea ea la piaţă. De unde venea crăcănat şi cocârjat de împovărat de era, de parcă ar fi cărat pământul pe umeri. De-aia i-a cumpărat, ea, drept cadou, un Atlas de bronz.

Şi s-a aşteptat să primească de la el, ca replică, un atlas geografic – fiindcă ea uita mereu unde se află Bangladeshul. Şi era mai mare ruşinea, fiindcă Bangladesh îl chema pe câinele lor. (Bangladesh al treilea, că îngropaseră deja doi – amândoi longevivi).

Dar, surpriză şi nu prea, replica a fost un glob pământesc.

Însă ce credeţi că şi-au oferit unul altuia la nunta de aur?

Ei bine, s-au gândit tot la nişte cadouri decorative – pentru că (incredibil dar adevărat) amândoi fuseseră… „decorativi” în tinereţe. Numai că… eh, de data asta au ales câte ceva  – decorativ, e drept – dar din categoria „cadouri pentru timpul liber.” Fiindcă unuia dintre ei avea să-i rămână, până la urmă, timp liber. Liber de celălalt. Aşa că fiecare s-a gândit să-i ia celuilalt ceva care să-i amintească, în timpul liber, de perechea sa… fără de pereche.

Prin urmare, el i-a cumpărat ei… un balon. Fiindcă ea spunea că el o ia în balon.

Iar ea i-a cumpărat lui… un balon. Fiindcă el spunea că ea îl ia în balon.

Şi amândoi au râs şi şi-au pus – cu sfinţenie – baloanele la păstrare.

Şi le-au păstrat un an, doi, trei, cinci, zece. Până la nunta de diamant.

Când, ca să se ia în balon, el i-a dat ei cadou balonul lui, iar ea i-a dat lui cadou balonul ei.

Şi chiar după masa festivă au avut de ce să se ia reciproc în balon – fiindcă s-au balonat amândoi.

Şi aşa, tot făcând schimb de baloane, au trăit, cu fericirea umbrită doar de balonări pasagere, până la adânci bătrâneţe, ajungând la o nuntă care nu mai avea nume, fiindcă se-ntâmplă mult prea rar să aibă cine o sărbători.

Şi poate or mai fi trăind şi-acum, iar eu am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea la Spring SuperBlog 2015.

* * *

22.03.2015 – Juriul zice că e de 73 de puncte (din 100 posibile).
Tot fără simţul umorului şi ăştia, bre! 😛 :mrgreen:

Anunțuri

6 comentarii

  1. frumoasa si practica poveste….mult spor si inspiratie pe masura in tot ceea ce faci

    Apreciază

    1. Mulţumesc, asemenea şi ţie!

      Apreciază

  2. frumoasa si poza cu pisoiul pe pian

    Apreciază

    1. Mulţumesc.
      Dar nu e a mea; e dintr-un set de poze primite într-un mail.
      Eu am avut un pisoi negru în copilărie, vreme de numai un an; ai mei l-au trimis pe urmă la ţară.
      Iar pian n-am avut niciodată.

      Apreciază

      1. mult spor in tot ceea ce întreprinzi pe blog , si nu numai…

        Apreciat de 1 persoană

        1. Mulţumesc încă o dată. Asemenea! 🙂

          Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: